BUCOVINA
Suntem onorați să ne desfășurăm activitatea în inima Bucovinei, în comuna Vama, locul de confluență al râurilor Moldova și Moldovița și cu o suprafață de peste 70% din aria totală ocupată de către terenuri împădurite.
Este arhicunoscut faptul că Bucovina a rămas unul dintre foarte puținele locuri din România în care se mai păstrează cu adevărat tradițiile precum obiceiurile de Crăciun și An Nou (ursu, capra, colindatul, căluții etc.), încondeiatul ouălor de Paște, olăritul de marginea și multe altele ce vă așteaptă să le (re)descoperiți.
Ca și cum doar acestea nu ar fi fost îndeajuns pentru a o situa printre cele mai vizitate locuri din țară, diversitatea formelor de relief face din Bucovina și una dintre cele mai atractive domenii pentru explorat cu ATV-ul.
Tradiții, artă, mănăstiri și biserici pline de colori vii și naturale, istorie și natură, răscrucea etniilor, diversitatea etnică și lingvistică – toate acestea sunt calități reprezentative ale regiunii, cărora li se adaugă ospitalitatea și vestita îndeletnicire culinară a bucovinenilor din acest loc de poveste.
În mijlocul tuturor acestora, unde tradiționalul se îmbină cu noul, natura cu tehnologia, istoria cu prezentul, puteți descoperi comunitățile de bucovineni cu locuințele lor peste care timpul parcă a uitat să își lase amprenta.
Obiective turistice în Bucovina

Cetatea Sucevei
Reședința multor domnitori moldoveni și un monument istoric de referință pentru bucovineni.

Mănăstiri
Voroneț, Humor, Sucevița, Putna, Moldovița – toate cu specificul lor unic.

Muzee
Muzeul Etnografic Hanul Domnesc, Muzeul Bucovinei, Muzeul Obiceiurilor Populare și al Lemnului

Stațiunea Vatra Dornei
Sporturi de iarnă, peisaje minunate, tratamente, izvoare minerale, băi cu nămol, hidroterapie etc.

Mocănița Huțulca
Traseu de două ore și jumătate și o experiență unică în unul dintre cele mai vechi trenuri.

Vama
Inima Bucovinei și casa Muzeului Oului, o comună plină de tradiție, cultură, obiceiuri și peisaje.
